Judeţul Bihor este situat în nord-vestul României, învecinându-se la nord cu judeţul Satu-Mare, la vest, cu judeţele Sălaj şi Cluj, la sud-vest cu judeţul Alba, la sud cu judeţul Arad, iar la vest cu Ungaria. Pe teritoriul judeţului se întâlnesc toate formele de relief, dispuse sub forma unui vast amfiteatru în care unităţile montane ocupă 21%, dealurile şi depresiunile 41%, iar câmpia 38%.
Reţeaua hidrografică este răspândită uniform în teritoriu în bazinele Crişului Negru, Crişului Repede şi Barcăului. Lacurile cele mai importante sunt: Cefa, Tămaşda şi Homorog.
Clima este temperat-continentală. Temperatura medie anuală este de 10,9°C, maxima înregistrată este 40°C, iar minima de -22,5°C.
În subsolul judeţului se găseşte o diversitate de resurse: bauxită, minereuri polimetalice, argilă refractară, marmură, calcare policrome, gresii cuarţoase, calcare pentru industria siderurgică şi ciment, zăcăminte de lignit, nisipuri bituminoase şi hidrocarburi. Păşunile şi fâneţele naturale, pădurile de gorun, stejar, brad, molid şi resursele de apă în special cele geotermale şi minerale completează resursele naturale ale judeţului.
Dinamizarea economiei judeţului Bihor nu poate fi abordată, în viitorul apropiat, fără luarea în considerare a rolului pe care îl are dezvoltarea turismului. Pentru ca turismul să joace un rol important în dezvoltarea economică locală, este important ca judeţul Bihor să îşi bazeze strategia de dezvoltare pe oportunităţile sale poziţionale, să realizeze o armonizare a politicilor locale cu cele zonale, regionale şi transfrontaliere.
Deşi potenţialul turistic al judeţului Bihor este unul dintre cele mai importante din România, punerea în valoare a acestuia nu este pe măsură. Acest decalaj este datorat în mare parte lipsei unei infrastructuri adecvate, a unei game de servicii variate oferite cererii, precum şi capacităţii reduse de plată din partea cererii locale.
Situaţia favorabilă a judeţului de a fi străbătut radial, din Oradea, de rutele europene E60, E79 şi E671, este contracarată de slaba accesibilitate în judeţ. Rutele judeţene şi comunale care străbat principalele zone de atracţie turistică sunt de slabă sau foarte slabă calitate. O cerinţă importantă legată de dezvoltarea turismului o va reprezenta racordarea judeţului la coridoarele transeuropene prin realizarea unei autostrăzi şi modernizarea drumurilor care să faciliteze tranzitul de frontieră. Se impune modernizarea căilor ferate şi a Aeroportului din Oradea pentru a fi capabil să primească curse internaţionale. Modernizarea aeroportului este o condiţie esenţială pentru favorizarea investiţiilor în turism dar şi pentru creşterea fluxului turistic, în principal spre staţiunile termale, montane dar şi pentru turismul de afaceri.
Factorii care încetinesc dezvoltarea turismului, evidenţiaţi conform statisticilor sunt:
• Nivelul scăzut al culturii de mediu şi turistice;
• Siguranţa publică scăzută;
• Lipsa de colaborare şi comunicare la nivelul instituţiilor şi organizaţiilor implicate;
• Nivelul de trai scăzut al populaţiei;
• Nivelul de cunoaştere scăzut al limbilor străine;
• Slaba dezvoltare a sistemului de colectare a deşeurilor comunale şi a sistemului de canalizare şi alimentare cu apă;
• Insuficiente puncte de trecere a frontierei şi aglomerarea celor existente;
• Limitarea posibilităţilor de finanţare a proiectelor;
• Nivelul ridicat al impozitelor şi mărimea dobânzilor la creditele bancare.

Relieful

Bihorul se caracterizează prin asociaţii peisagistice atractive. Pe un spaţiu relativ restrâns se disting trei unităţi geografice majore: Câmpia de Vest, Dealurile Vestice şi Munţii Apuseni, dispuse în amfiteatru, de la altitudinea de ~150 metri, în vest, până la 1848 metri în partea de sud-est.
Câmpia de Vest, extrema răsăriteană a Pustei Panonice, presărată cu zone umede şi resturi ale pădurilor de luncă, sunt locuri preferate pentru specii rare de păsări: stârcul, barza neagră, acvila ţipătoare mică, milanul negru, şoimul dunărean. În Băile 1 Mai se găseşte un lac termal, izvorul pârâului Peţea, cu specii relicte şi rare, unice în Europa-nufărul termal, Roşioara lui Racoviţă. Treapta deluroasă oferă o specificitate prin alternanţa colinelor domoale, ale dealurilor sedimentare cu măgurile insulare şi cu văi, uneori foarte adânci, determinând contraste pitoreşti. Dealul Betfia de lângă Băile 1 Mai, cu vestitul „crater” al Betfiei, o peşteră cu o succesiune de puţuri care duce la o denivelare de 80 metri, este un loc insuficient amenajat şi promovat pentru numeroşii turişti din zona staţiunii. Relieful treptei montane, diversificat ca structură şi fizionomie, se impune prin atractivitatea sa deosebită. Relieful generat de rocile diverse este contrastant, având însuşiri recreative sporite: culmile rotunjite, favorabile drumeţilor, abrupturi spectaculoase care favorizează practicarea alpinismului şi escaladei. Varietatea petrografică a impus unele diferenţieri în aspectele reliefului, individualizându-se mai ales relieful carstic, dezvoltat pe calcare triasice şi jurasice: doline, polii, chei, platouri, măguri şi peşteri.
Parcul Natural Apuseni ocupă un sector complex şi original al Carpaţilor Româneşti având o suprafaţă de 75.784 hectare, din care 24.280 hectare în judeţul Bihor. Un număr important de rezervaţii, monumente ale naturii şi specii protejate au dus la declararea zonei ca Parc Natural. Promovarea şi administrarea lui într-un mod profesionist sunt departe de a fi rezolvate, fiind periclitate nu numai patrimoniul său natural ci însăşi existenţa parcului. În prezent nu există o infrastructură adecvată care să facă posibilă valorificarea Parcului, iar lipsa unor centre de vizitare fac informaţiile despre valorile naturale şi culturale ale zonei greu de găsit. Lipsesc de asemenea traseele educative şi materialele de popularizare în limbi străine. O deschidere pentru utilizarea parţială a ofertei zonei a fost realizată printr-un proiect finanţat de programul Life Mediu al Comunităţii Europene în beneficiul Consiliului judeţean Bihor: „Acţiuni combinate pentru protejarea şi punerea în valoare a potenţialului natural al Munţilor Apuseni” (2000-2002). Amenajările actuale din acest spaţiu montan sunt insuficiente: reţeaua de cabane şi adăposturi este limitată, iar calitatea serviciilor este modestă.
Zona montană ocupă partea vestică a judeţului Bihor şi este reprezentată de următoarele componente ale Munţilor Apuseni: Munţii Bihorului, Codru Moma, Pădurea Craiului şi Plopişului.
Munţii Bihorului sunt cei mai înalţi, având altitudini cuprinse între 1.200 şi 1.848 metri (vârful Bihor) şi cei mai reprezentativi. Relieful are un aspect greoi şi masiv în sectoarele alcătuite din formaţiuni cristaline. Pe de altă parte, calcarele şi dolomitele au favorizat dezvoltarea unui relief spectaculos-relieful carstic. Astfel, se remarcă zona Padiş, platoul calcaros Fântâna Boţii-Dealul Ruguţului, Zona Sighişelului. În Padiş relieful carstic este sculptat pe suprafeţe mari, în absenţa reţelei hidrografice de suprafaţă, fiind reprezentat de doline, uvale, polii, avene, văi oarbe, sorburi şi izbucurile completând acest tip de peisaj. Aceste suprafeţe carstificate sunt mărginite de văi adânci, cu versanţi abrupţi şi chei, uneori însoţite de peşteri.
Munţii Codru-Moma sunt formaţi din două masive: Masivul Codru cu înălţimi de până la 1.095 metri şi Masivul Momade cu înălţimi de până la 930 metri. Calcarele din Platoul Vaşcăului au condiţionat un relief carstic reprezentat prin suprafeţe şi văi cu doline, uvale, martori de eroziune sub formă de măguri, polii, chei, izbucuri.
Munţii Pădurea Craiului au altitudini reduse, între 600 şi 800 metri. Văile i-au compartimentat în platouri, unele netede cu numeroase doline, uvale şi lapiezuri. Ca rezultat al acţiunii apei subterane sunt numeroase peşteri: Peştera Vadului, Vântului, Meziad etc. Remarcabile sunt Defileul Crişului Repede la Vad şi ale Roşiei, la Căbeşti.

Apele

Resursele turistice hidrografice constituie o grupă de obiective destinate recreării sau satisfacerii unor cerinţe curative. Principalele elemente hidrografice care participă la alcătuirea patrimoniului turistic al judeţului sunt:
-reţelele hidrografice de suprafaţă;
-lacurile de origini diverse;
-apele minerale, termale şi termominerale;
-izbucurile;
-cascadele;
-apele subterane din peşterile accesibile.
Bihorul deţine o reţea hidrografică importantă, reprezentată prin patru râuri principale şi afluenţii acestora: Crişul Repede (Valea Drăganului, Valea Iadului, Peţa), Crişul Negru (Crişul Pietros, Crişul Băiţei, Văile Roşia, Meziad, Sighiştel, Văratec, Finiş), Barcăul, Ierul.
Turismul de scurtă durată este orientat frecvent spre malurile apelor curgătoare, pentru a exploata “efectul de margine”. Majoritatea acestor cursuri de apă sunt insuficient amenajate pentru activităţi de agrement şi practicarea sporturilor nautice (caiac, rafting, înot). Fără să se preteze la trafic cu vase mari, multe din râuri prezintă lacuri de acumulare unde pot fi utilizate bărci de talie medie, bărci cu motor, bărci acţionate de om, putând avea un grad ridicat de utilizare. Traseele de parcurs ale râurilor cu bărci (caiace, canoe) sunt puţin puse în valoare şi amenajate. Se poate spune că în acest moment lipsesc bazele unor utilizări multiple şi de calitate, precum şi fondul de servicii (miniporturi, debarcadere, amenajări pentru corturi de-a lungul cursurilor de apă).
Cascadele creează inedit şi pitoresc pe cursul unor râuri, crescând atractivitatea turistică a acestora. Printre cele mai cunoscute cascade din Bihor sunt: Săritoarea Bohodeiului, Săritoarea Iedeţului, Cascada Iadolina, Cascadele Oşelului, Cascadele de sub Vârful Bihorul, Cascada Vadul Crişului, Cascadele Văii Galbenei. Atunci când ele se dezvoltă pe canioane oferă trasee ideale pentru parcurs de canioane-canyoning.
Pe teritoriul judeţului găsim lacuri de acumulare sau iazuri de mai mici dimensiuni şi lacuri naturale. În zona de câmpie sunt câteva acumulări la: Şăuaieu, Alceu, Leş, Gepiu, Bicaciu, Miersig, în bazinul Crişului Negru, iar lacurile Şerpilor şi Stuf sunt lacuri naturale. Câteva lacuri de acumulare reprezintă zone de atracţie pentru pescari sau amatori de sporturi nautice: Lacul Drăgan, Lacul Leşu, Lacul Munteni, Lacul Bulz, Tăutelec, Albiş, Lacul Vida, lacurile de acumulare de pe Crişul Repede: Tileagd, Lugaş.
Zona umedă din nord-vest se constituie într-o succesiune de concentrări de iazuri şi lacuri, majoritatea amenajate ca pescării, multe dintre ele fiind şi zone protejate, datorită florei şi faunei specifice din jurul lor. Lacurile din bazinul Ier-Barcău, mici, între dune de nisip sunt: Şimian, Văşad. Zona Cefa este o importantă pescărie dar şi un important loc de popas pentru zeci de mii de păsări. Există heleştee amenajate de-a lungul canalului colector: Cefa, Marţihaz, Mădăraş, Inand, Homorog, Tămaşda. Lacurile şi zonele umede de mici dimensiuni, oferă un alt element pitoresc şi atractiv pentru traseele turistice: Lacurile Vărăţoaia, Poiana Ponor, Molhaşurile Izbucelor, Tăul Mare.
Apele minerale constituie o resursă deosebită pentru turismul curativ şi de sănătate. Bioxidul de carbon dizolvat în apele carbogazoase de la Pădurea Neagră, Tămăşeu, Tinca urcă din adâncime pe sistemul de fracturi majore ale regiunii. La Stâna de Vale sunt ape oligominerale şi feruginoase, potenţialul lor turistic fiind dat de posibilităţile de valorificare în cadrul curelor pentru afecţiuni endocrinologice, surmenare şi convalescenţă. Pe Valea Popii, afluent al Iadei, la 1.170 metri, se află “Izvorul Minunilor”. Acest izvor are debitul minim de 700 mc/zi şi o temperatură a apei de 5°C, constantă, indiferent de anotimp. Apa se încadrează în categoria apelor plate obişnuite.
Băile Felix beneficiază de cel mai important izvor termal artezian, „Balint”, forat în anul 1885, cu un debit de 17.000 litri apă/zi, cu ape termale bicarbonate, calcice şi magneziene, uşor radioactive. Au fost identificate două orizonturi de ape termale, unul cuprins între 47−150 metri, cu temperaturi de 49°C şi altul situat la 340-410 metri, cu o temperatură de 43°C. La Băile 1 Mai sunt circa 30 de izvoare termale, cu temperaturi cuprinse între 28 şi 42°C. Staţiunea e alimentată de izvorul artezian „ Izbuc ”, realizat prin foraj, în anul 1885 şi de izvorul mezotermal de 28°C, captat în anul 1928. Resurse de ape termale se găsesc şi în alte locuri din judeţ: Mădăraş, Marghita, Răbăgani, Livada, Balc, Chişlaz, Beiuş.
Relieful carstic a favorizat prin complexitatea sa, existenţa unor importante izbucuri şi cursuri subterane spectaculoase ca ofertă turistică. În marea lor majoritate ele se integrează în ariile protejate: Izbucul Galbenei, Izbucul Ponor, Izvorul Ursului, Izbucul Topliţei de Roşia, Izbucul Izbândiş, Brătcanilor sau pe lângă ele s-au dezvoltat centre religioase: Izbucul intermitent de la Călugăreni. Speologii sunt atraşi în special de renumitele parcursuri subterane ale Cetăţilor Ponorului, Ciur Ponor, care are cea mai mare străpungere hidrologică din România, şi Jofi.
Clima

Particularităţile climatului reprezintă un element de atracţie turistică deoarece favorizează desfăşurarea unor activităţi turistice variate, pe parcursul întregului an. Particularităţile climatului creează ambianţa pentru activitatea de turism, dar constituie, în acelaşi timp, un factor natural important de cură: climatoterapie. Se disting trei tipuri de bioclimat: excitant-solicitant (de câmpie), sedativ-indiferent (de deal) şi tonic-stimulent (de munte). Unele elemente climatice se constituie în factori indispensabili practicării turismului, cum este zăpada pentru sporturile de iarnă. În Munţii Apuseni ninsorile cad timp de 50-60 de zile anual. Stratul de zăpadă durează 150 de zile pe an în zona montană înaltă. Regiunile cele mai favorabile practicării sporturilor de iarnă sunt cele situate la peste 900 metri altitudine, unde stratul de zăpadă e de 30-40 centimetri.
Principalele elemente climatice: durata de strălucire a soarelui, temperatura aerului, umezeala aerului, precipitaţiile şi vântul, în anumite limite, creează un confort climatic relaxant. Când indicii acestor elemente depăşesc anumite limite determină o stare de inconfort asupra organismului-stres bioclimatic. Zona deluroasă, munţii joşi şi depresiunile reprezintă zonele cel mai puţin stresante.
Climatul de munte, la altitudini de peste 700 metri, are durata sezonului estival sub 200 de zile în lunile V-X, dar, pe măsura creşterii altitudinii, apar premise optime pentru sezonul de iarnă, între lunile X-IV. Climatul de deal se caracterizează prin creşterea sezonului turistic estival şi reducerea celui de iarnă. Climatul de câmpie are o durată a sezonului turistic estival de peste 240 de zile, cel de iarnă fiind limitat, iar importanţa zăpezii este scăzută. Climatul de adăpost este specific depresiunilor şi sectoarelor de vale aflate în umbra circulaţiei dominante a maselor de aer. Aceste arii au un coeficient superior de atractivitate. Un exemplu în acest sens este Stâna de Vale.

Vegetaţia

Vegetaţia este reprezentată de silvostepă în zona de câmpie, în cea mai mare parte ocupată în prezent de culturi agricole, pajişti secundare, plantaţii de salcâm. Zona pădurilor de foioase este alcătuită din păduri de cer cu carpen şi cer cu stejar şi gorun în alternanţă cu pajişti secundare şi culturi agricole. Etajul pădurilor de foioase, până la 1000 metri, este reprezentat de păduri de stejar, de cer cu gorun, de gorun cu carpen, ulm, frasin, păduri de fag cu carpen, de fag, de fag cu molid. Etajul coniferelor, între 1.000 şi 1.700 metri, este alcătuit din păduri de molid. Numeroase specii de plante valoroase sunt ocrotite: sângele voinicului, laleaua pestriţă, nufărul termal, strugurii ursului.

Fauna

Datorită prezenţei în judeţ a unei suprafeţe mari din Parcul Natural al Munţilor Apuseni, a unor zone umede relativ extinse, biodiversitatea este una din atracţiile majore ale mediului natural din Bihor. În silvostepă se remarcă rozătoarele, iar pădurile sunt populate cu căprior, cerb, mistreţ, urs, veveriţă, râs, jder, fazan. Apele de munte reprezintă domeniul păstrăvului, în apele de deal sunt specii ca lipanul, cleanul şi scobarul, iar în cele de şes, crapul şi bibanul.
Fauna rară este reprezentată de benatode-în Parcul Natural Apuseni au fost descoperite 5 specii noi pentru ştiinţă şi 15 specii noi pentru fauna României: lumbricidele-18 specii, diplopodele-16 specii din care 2 endemice.
Pe lângă toate acestea, fauna sălbatică este bine reprezentată în pădurile din zona de deal şi munte a judeţului: lupi, urşi, cerbi, căprioare etc.
• Lepidopterele-1150 specii, cuprinde endemitul Erebia melas runcensis.
• Ortopterele-73 specii, Odontopium acuminata este o specie endemică.
• Fauna de colembole 66 de specii, cuprinde relictul glaciar Onychiurus multiperforatus şi endemitul Onychiurus carpaticus.
• Fauna cavernicolă terestră. Munţii Bihorului deţin ponderea biospeologică cea mai mare din cuprinsul întregii zone, fapt care le conferă statutul de unicat la nivel naţional dar şi mondial. Astfel, din totalul de 160 taxoni troglobionţi, 78 sunt localizaţi în Apuseni. Peştera de la Ferice reprezintă unica staţiune pentru 4 taxoni troglobionţi iar peştera Luia are o specie unică pentru genul monospecific Protopholeucon hungaricum.
Fauna de vertebrate este în număr de 122 specii, fiind în ansamblu proprie ariei carpatice de altitudini medii aici existând subspecia endemică de triton Triturus vulgaris amplesnisnu.